Certificat Clasificare Ministerul Turismului
Nr.: 27156/03.05.2018 - Tip Clasificare: "Camere de Inchiriat"
|
Op. economic: CHIRILUS EMILIA-VALENTINA II
| CUI: 31133295
Descriere Casa Emma
Casa Emma se află în centrul stațiunii Vatra Dornei, chiar lângă autogară și piața agroalimentară. Locația este ideală pentru cei care vor să fie aproape de tot ce oferă stațiunea.
De aici poți ajunge ușor, pe jos, în parcul dendrologic, la muzeele din oraș, la Catedrala Sfânta Treime, la telescaun, sau pe traseele de munte care pleacă din Vatra Dornei. În sezonul de iarnă, pârtiile de schi Parc și Veverița, patinoarul din parc și centrele SPA sunt la doar câteva minute distanță.
La cerere, gazda poate pregăti mic dejun bio pentru cel puțin 6 persoane. De asemenea, poate aproviziona turiștii cu produse proaspete de la producători locali: ouă de casă, lapte, brânzeturi, smântână, chișleac, păstrăv afumat sau în zacuscă, produse din carne, pâine, cozonac, dulcețuri și băuturi tradiționale.
Casa Emma este potrivită pentru familii cu sau fără copii, pentru cupluri, dar și pentru grupuri de până la 14 persoane. Gazda este prietenoasă și oferă sprijin și recomandări pentru timpul petrecut în stațiune.
Parter:
✔️ Cameră de zi tip garsonieră cu bucătărie complet utilată, baie de serviciu și canapea de colț.
Etaj 1:
✔️ Camera 1 – dublă de lux cu baie proprie (cabina duș); potrivită și pentru o familie cu copii.
✔️ Camera 2 – dublă de lux, cu pat matrimonial, baie cu jacuzzi.
✔️ Camera 3 – cvadrupla cu baie proprie, pat matrimonial (1.8 m), canapea extensibilă pe colț, zonă de dining, TV (2 buc).
Etaj mansardat:
✔️ Camera 4 – dublă de lux spațioasă, baie proprie cu cadă pe colț, canapea extensibilă (1.3 m), potrivită și pentru adulți.
✔️ Camerele 5 și 6 – tip apartament, camere alăturate cu baie proprie comună, amplasată lângă una dintre camere:
✔️ Camera 5 – pat matrimonial (1.4 m).
✔️ Camera 6 – canapea extensibilă (1.4 m).
Demisol:
✔️ A doua bucătărie complet utilată.
Vă așteptăm cu drag!
Obiective turistice în zonă:
✔️ Catedrala Sfânta Treime, Vatra Dornei: 300 m
✔️ Centru Muzeal Cazinoul Băilor Vatra Dornei: 450 m
✔️ Pârtia Parc, Vatra Dornei: 600 m
✔️ Pârtia Veverița, Vatra Dornei: 750 m
✔️ Muzeul Etnografic, Vatra Dornei: 800 m
✔️ Pârtia de Biatlon, Vatra Dornei: 1,5 km
✔️ Telescaun, Vatra Dornei: 1,6 km
✔️ Piatra Stănoaiei, Dorna Arini: 5,5 km
✔️ Stațiunea Balneoclimaterică Dorna Candrenilor: 8,3 km
✔️ Tinovul Mic din Șaru-Dornei: 13,2 km
✔️ Mănăstirea Mestecăniș: 24,1 km
✔️ Tinovul Mare, Poiana Stampei: 25,5 km
Servicii suplimentare incluse in pret:
✔️ Produse naturale: ceai din plante, dulceață, siropuri, băutura casei, apă de izvor, borcut
✔️ Lemne pentru grătar
✔️ Parcare pentru 5 mașini
✔️ Cameră cu facilităţi antialergice
✔️ Coș pentru animale de companie
✔️ Etaje superioare accesibile doar pe scări
✔️ Două bucătării complet utilate (una la parter, una la demisol)
Alte servicii oferite contra cost:
✔️ Închiriere ATV-uri (Cost suplimentar)
✔️ Închiriere biciclete (Cost suplimentar)
✔️ Serviciu de fax/copiator (Cost suplimentar)
✔️ Serviciu de transfer auto (Cost suplimentar)
✔️ Aprovizionare cu produse locale (Cost suplimentar)
✔️ Mic dejun bio pentru minim 6 persoane (Cost suplimentar)
09.02.2026 23:55:44
Tarife standard
| Categorii dotari | Capacitate | Luni-Joi | Weekend |
|---|---|---|---|
|
2 poze Cameră Queen - Acces Mobilitate Redusă
Camera Dubla | 2 persoane
Vezi 2 poze
|
250 LEI |
250 LEI |
|
|
2 poze Cameră Dublă Deluxe
Camera Dubla | 2 persoane
Vezi 2 poze
|
280 LEI |
280 LEI |
|
|
2 poze Cameră King Deluxe
Camera 4 Persoane | 4 persoane
Vezi 2 poze
|
300 LEI |
300 LEI |
|
|
2 poze Cameră Dublă Deluxe cu Pat Suplimentar
Camera Tripla | 3 persoane
Vezi 2 poze
|
0 LEI |
0 LEI |
|
|
2 poze Suită Deluxe de Familie
Suita | 4 persoane
Vezi 2 poze
|
350 LEI |
350 LEI |
Tarife 01-01 / 15-09
| Categorii dotari | Capacitate | Luni - Joi | Weekend |
|---|---|---|---|
|
2 poze Cameră Queen - Acces Mobilitate Redusă
Camera Dubla | 2 persoane
Vezi 2 poze
|
300 LEI |
300 LEI |
|
|
2 poze Cameră Dublă Deluxe
Camera Dubla | 2 persoane
Vezi 2 poze
|
280 LEI |
280 LEI |
|
|
2 poze Cameră King Deluxe
Camera 4 Persoane | 4 persoane
Vezi 2 poze
|
330 LEI |
330 LEI |
|
|
2 poze Cameră Dublă Deluxe cu Pat Suplimentar
Camera Tripla | 3 persoane
Vezi 2 poze
|
300 LEI |
300 LEI |
|
|
2 poze Suită Deluxe de Familie
Suita | 4 persoane
Vezi 2 poze
|
400 LEI |
400 LEI |
Tarife 16-09 / 27-11
| Categorii dotari | Capacitate | Luni - Joi | Weekend |
|---|---|---|---|
|
2 poze Cameră Queen - Acces Mobilitate Redusă
Camera Dubla | 2 persoane
Vezi 2 poze
|
280 LEI |
280 LEI |
|
|
2 poze Cameră Dublă Deluxe
Camera Dubla | 2 persoane
Vezi 2 poze
|
250 LEI |
250 LEI |
|
|
2 poze Cameră King Deluxe
Camera 4 Persoane | 4 persoane
Vezi 2 poze
|
300 LEI |
300 LEI |
|
|
2 poze Cameră Dublă Deluxe cu Pat Suplimentar
Camera Tripla | 3 persoane
Vezi 2 poze
|
280 LEI |
280 LEI |
|
|
2 poze Suită Deluxe de Familie
Suita | 4 persoane
Vezi 2 poze
|
360 LEI |
360 LEI |
Tarife 28-11 / 22-12
| Categorii dotari | Capacitate | Luni - Joi | Weekend |
|---|---|---|---|
|
2 poze Cameră Queen - Acces Mobilitate Redusă
Camera Dubla | 2 persoane
Vezi 2 poze
|
350 LEI |
350 LEI |
|
|
2 poze Cameră Dublă Deluxe
Camera Dubla | 2 persoane
Vezi 2 poze
|
300 LEI |
300 LEI |
|
|
2 poze Cameră King Deluxe
Camera 4 Persoane | 4 persoane
Vezi 2 poze
|
380 LEI |
380 LEI |
|
|
2 poze Cameră Dublă Deluxe cu Pat Suplimentar
Camera Tripla | 3 persoane
Vezi 2 poze
|
350 LEI |
350 LEI |
|
|
2 poze Suită Deluxe de Familie
Suita | 4 persoane
Vezi 2 poze
|
450 LEI |
450 LEI |
Politici de tarif
Tarifele includ doar cazare.
✔️ Sejur minim: 2 nopți.
✔️ Check-in: De la 15:00 la 22:00; Check-out: De la 08:00 la 11:00.
✔️ Metode de plată acceptate: card, numerar, transfer bancar, carduri de vacanță.
✔️ Tarifele pot varia în funcție de anumite perioade, evenimente sau sărbători.
✔️ Avans la rezervări: da, returnabil dacă rezervarea este anulată cu 30 zile înainte.
✔️ (6 - 14 ani) Pat suplimentar disponibil la cerere: între 30 și 50 lei/copil/noapte.
✔️ (14+ ani) Pat suplimentar disponibil la cerere: Între 60 și 80 lei/persoană/noapte.
✔️ Oaspeții trebuie să păstreze liniștea între 23:00 și 08:00.
✔️ La această proprietate nu sunt disponibile pătuțuri.
✔️ Animalele de companie sunt acceptate la cerere.
✔️ Fumatul nu este permis la interior.
Ultima actualizare de prețuri și tarife: 28.07.2025.
Locatia pe harta
Facilitati si dotari
Exterioare
- Acces direct la pârtiile de schi
- Balansoar
- Ceaun si suport ceaun
- Echipament de joaca
- Foisor
- Gradina sau curte
- Gratar
- Loc de joaca
- Mobilier exterior
- Parcare proprie gratuita
- Spatii verzi
- Supraveghere video
- Terasa Amenajata
- Trambulina
- Zona pentru fumatori
Dotari / servicii unitate
- Acces animale de companie
- Acces cu scaunul cu rotile
- Baie de serviciu
- Bucatarie open space
- Camera cu jocuri
- Camere de supraveghere
- Castron pentru animale
- Extinctoare
- Facilitati de calcat
- Incalzire
- Living
- Sistem audio in living
- TV/Smart TV in living
- Vedere gradina/curte
- Vedere la munte
- Vedere la strada
- Zona de luat masa
- Zona de relaxare
Dotari Camere
- Articole de toaleta
- Baie cu cada
- Baie cu dus
- Baie privata
- Bideu
- Cada cu hidromasaj
- Camere nefumatori
- Camere cu balcon/terasa
- Camere cu seif
- Camere cu vedere la atractie
- Camere de familie
- Camere izolate fonic
- Canapea extensibila
- Garderoba sau dulap
- Internet WiFi
- Lenjerie de pat
- Pardoseala de lemn/parchet
- Pat suplimentar
- Plasa de tantari
- Priza langa pat
- Prosoape de baie
- Suport de haine
- Toaleta
- TV / Cablu / Satelit
- TV cu ecran plat
- Uscator de par
- Uscator de rufe
Bucatarie
- Cana electrica
- Cos de gunoi
- Cuptor cu microunde
- Filtru de cafea
- Frigider comun
- Hota bucatarie
- Masina de cafea
- Masina de spalat vase
- Plita electrica
- Prajitor de paine
- Sandwitch maker
- Vesela pahare tacamuri
Servicii
- Factura disponibila
- Masaj
- Masina de spalat rufe
- Plata card de vacanta
- Plata cu cardul
- Plata numerar
- Servicii Fax la receptie
- Transfer Bancar
- Transfer cu masina
Activitati in zona
- Calarie / Echitatie
- Drumetii
- Inchirieri ATV/UTV/Buggy
- Inchirieri biciclete
- Mountain Bike
- Off Road
- Partii de ski in apropiere
- Patinoar in apropiere
- Piscina in apropiere
- Rafting
- Telescaun in apropiere
- Teleschi in apropiere
- Tratament balnear
- Tururi cu bicicleta
- Vizita la muzeu
Tip de turism
- Agrement
- Agroturism
- All seasons
- Balnear
- Religios / Ecumenic
- Vacanta
Informatii pentru turiști
-
Ora Check-In: 15:00
Ora check-out: 11:00
-
Multilingual staff: Romana, Engleza, Franceza, Italiana, Spaniola
-
Se poate plati cu: Visa Mastercard Tichete de Vacanta
-
Capacitate: 6 locuri in 3 spatii de cazare
-
Distanta partie de ski: 600 m - Pârtia Parc, Vatra Dornei
Distanta plaja: 8,3 Km - Stațiunea Balneară Dorna Candrenilor
Tip turism specific: Vacanta