Caută o destinaţie

Despre Vama Veche

Articole Turism

Vama Veche, între „clubul nostalgicilor și „locul unde nu se doarme niciodată”

Până acum câțiva ani, de fiecare dată când ajungeam în Vama veche îmi aduceam aminte de bancul în care un tip bate la o ușă, un altul îi deschide, primul întreabă
„Nu vă supărați, aici este Clubul nostalgicilor?”,
iar celălalt îi răspunde
„Da, dar nu mai e cum era odată”.

Exact așa se întâmpla ori de câte ori intram pe Principală și mă grăbeam adulmecând aerosolii, spre prima bere și primul shot din sezon. Deși observam că se schimbă lucruri de la an la an, nu mă apucam să întreb și eu ca individul din banc dacă „aici e Vama Veche”, însă, inevitabil, trebuia sa găsesc un cunoscut sau un tovarăș ocazional de pahar, care să-mi trântească replica „nu mai e Vama ce-a fost pe vremuri”.

Asta în cel mai fericit caz, pentru că alții constatau cu o ciudă neputincioasă în glas „bă, ce s-a stricat Vama asta!”. Din fericire, pesimismul se împrăștia pe măsură ce primei beri i se mai adăugau și altele, pentru ca undeva spre dimineață, amicul respectiv să urle pe plajă „Iubesc Vama Veche”, în timp ce aleargă spre mare îmbrăcat doar într-un colier din scoici.

Vama Veche noaptea

Între timp, am început să devin și eu nostalgic după vremea în care acel loc era plin de nostalgici, pentru că mi-am dat de curând seama că nu am mai auzit de ceva vreme celebra replică despre. Așadar, chiar și din punctul ăsta de vedere „nu mai e Vama ce-a fost”, însă are în continuare acel „ceva” care te atrage, mai ales dacă ești o fire nonconformistă și mergi la mare să te și distrezi, nu doar pentru aerosoli și băi de soare.

 

Cum a început totul

Într-adevăr, Vama Veche s-a schimbat radical față de perioada în care era un sat mic de pescari, în care boemii își găseau o oază de liniște și libertate în fiecare vară. Pe atunci, singurele posibilități de cazare în Vama Veche erau cele câteva locuințe ale sătenilor și plaja, pe care mulți o alegeau ca loc de campare. Timp de 30 de ani – de prin 1970 până 2000 – Vama Veche a rămas acel loc boem ce atrăgea cu precădere artiști, poeți și intelectuali rebeli care preferau liniștea și plaja sălbatică în locul agitației specifice stațiunilor de pe Litoral.

Spre Vama Veche

Începând cu anul 2000, Vama Veche începe să atragă mai mulți vizitatori datorită unor evenimente artistice de mică anvergură, care erau organizate aici. De la aceste evenimente s-a ajuns la un festival, despre care mulți sunt de părere că a declanșat schimbările majore prin care a trecut Vama Veche de atunci până în prezent.

Este vorba de Stufstock, ce și-a desfășurat prima ediție în 2003 și care a adus în Vamă câteva mii de vizitatori, reprezentând la acel moment recordul absolut de turiști.

Mulți dintre cei veniți atunci pentru festival au descoperit atunci Vama Veche și s-au îndrăgostit de ea la prima vedere, aceștia constituind mai târziu și filonul de bază al „Clubului nostalgicilor” care te întâmpinau an de an cu replica despre care am amintit mai devreme.

Ce-i drept, Vama Veche de acum nu mai seamănă deloc cu cea de la începutul anilor 2000 (începutul acestui secol, cu ar spune istoricii), iar din acea oază de liniște și calm a devenit „polul distracției de pe Litoral” sau „locul unde nu se doarme niciodată” – alte două formulări stereotipice, care au devenit mai obsesive decât „nu mai e vama ce era odată”.

Nu mai e nici festivalul Stufstock și nici Folk You – o altă manifestare de tradiție organizată mai mulți an la rând pe plaja din Vama Veche. Au rămas însă fanii acestor evenimente, care continuă să vină în Vamă an de an, iar lor li s-au alăturat tot mai mulți tineri atrași de renumele pe care și l-a câștigat acest loc.

 

Unde poți să te cazezi în Vama Veche

Dacă în urmă cu câțiva ani, principala opțiune pentru cazarea în Vama Veche era cortul, preferințele s-au mai schimbat odată cu creșterea numărului de turiști. Pentru cei care preferă cortul în continuare, plaja oferă suficient loc de campare, deși spațiul destinat corturilor s-a redus considerabil, pe măsură ce suprafețele de plajă au fost concesionate. Zona de campare pe plajă este în nord și începe undeva după Cherhana. Din cel punct, până spre 2 Mai se poate pune cortul pe plajă, însă principalul inconvenient este lipsa utilităților.

Mult mai sigur și mai confortabil este să îți instalezi cortul într-unul din campingurile din Vama Veche. Există câteva campinguri cunoscute, însă în majoritatea curților din sat se poate găsi un loc de cort care să îți ofere și acces la duș, toaletă și chiar o bucătărie pusă la dispoziția turiștilor cazați acolo.

Dacă nu ai cort, nu-ți face probleme, pentru că în campingurile din Vama Veche poți găsi unul de închiriat. Odată cu cortul, care e deja întins, vei primi și saltea, pernă și pătură, iar o astfel de soluție este și una destul de practică, pentru că reduce din cantitatea de bagaje pe care trebuie să le cari după tine.

Oferta de locuri de cazare Vama Veche include și o serie de opțiuni pentru cei care nu se simt foarte bine la cort, sau își doresc mai mult confort. Aici poți găsi condiții de cazare pentru toate gusturile și buzunarele, de la camere simple cu două locuri, până la apartamente de 5 stele în vile de lux cu piscină și alte dotări exclusiviste.

Cazare in Vama Veche

Chiar dacă numărul spațiilor de cazare a crescut mult în ultimii ani, acesta se dovedește de multe ori insuficient în raport cu cerea, în anumite perioade. Astfel, dacă plănuiești să vii în Vamă pentru un weekend sau în perioada vacanței de Sfântă Maria, ar fi bine să îți rezervi cazare din timp, pentru că sunt slabe șanse să mai găsești  camere libere  cu câteva zile înaintea sejurului.

 

Unde se mănâncă în Vamă

Sincer, cam pe oriunde... Nu trebuie să îți faci griji că vei muri de foame în Vama Veche chiar dacă ai un buget modest, pe care ai vrea să-l investești mai mult în bere.

Într-o astfel de situație, poți să-ți iei câte ceva de mâncare dintr-unul din supermarketurile pe care le poți întâlni la tot pasul. Aici poți găsi inclusiv fructe, legume și alte ingrediente din care poți prepara o masă sățioasă, fără prea mari cheltuieli.

Dacă vrei să mănânci ceva pe fugă, ai la dispoziție câteva shaormerii pe care e imposibil să nu le localizezi, chiar dacă te afli pentru prima dată în Vamă. Pe lângă shaorma - care a devenit un fel de produs emblematic - poți să-ți comanzi un sandwich sau orice altceva ce ține de zona fast-food.

Bineînțeles, există și opțiunea servirii mesei la terasă sau la restaurant, și nici din acest punct de vedere nu te poți plânge de lipsă de oferte. În Vamă poți găsi câteva terase cu autoservire, unde raportul calitate-preț este unul convenabil, dar și numeroase restaurante cu meniuri din cele mai variate.

 

Ce posibilități de distracție ai în Vama Veche?

Cum spuneam, distracția este unul dintre motivele care atrag anual zeci de mii de turiști în Vama Veche. Din păcate, evenimentele culturale de mare amploare s-au restrâns ori au dispărut - așa cum s-a întâmplat cu Stufstock și Folk You - iar în prezent se rezumă la concerte organizate pe anumite terase sau la mici festivaluri care au loc sporadic.

Dacă pe timpul zilei, plaja din Vama Veche este principala zonă de atracție pentru cei care vor să se distreze și să se și bronzeze în același timp, după lăsarea serii, cluburile și terasele devin principalele zone de interes.

Se dansează pe plajă, se cântă, iar de multe ori aceeași stare de spirit se poate întâlni și pe Principală. Poți să mergi cu gașca în clubul vostru preferat sau puteți să luați la rând toate locațiile, iar în zori să așteptați răsăritul pe plajă, pentru ca mai târziu să o luați de la capăt.

Stil de viata Vama Veche

Există posibilități de distracție și pentru cei care nu mai sunt la prima tinerețe sau nu se dau în vânt după atmosfera de club, care își pot petrece seara la o terasă liniștită, sau direct pe plajă, savurând o băutură bună, în sunet de chitară, la lumina unui foc.

Ar mai fi multe se spus despre Vama Veche, dar ne oprim aici, pentru a-ți lăsa surpriza de a descoperi lucruri noi despre acest loc unic în felul său.

Fotografiile din articol au fost oferite cu amabilitate de prietenii de la Hotel The Old Border, Vama Veche, o locație excelentă de cazare, construită în spiritul locului, pe care merită să o luați în considerare dacă mergeți în Vamă.

Galerie foto


foto: Hotel The Old Border - Vama Veche
autor: Cătălin Tânţăreanu
01-Mar-2023