Articole Turism
Se apropie momentul în care platformele online nu vor mai putea promova unități de cazare care nu respectă cerințele de identificare și autorizarea asa cum prevede legislația europeana și naționala. Data vehiculata pentru intrarea in vigoare a noilor reglementari este 26 mai.
Potrivit declarațiilor făcute de Alin Grigore, director general în cadrul Direcției Generale Turism din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în perioada următoare vor fi implementate prevederile noului regulament european privind închirierea pe termen scurt.
Conform acestor prevederi, apartamentele și camerele închiriate în scop turistic vor primi un număr unic de identificare, fara de care NU se vor mai putea promova pe platformele online de închiriere, sau promovare.
Acest ID unic va fi obligatoriu pentru toate apartamentele și camerele închiriate în scop turistic, indiferent dacă acestea sunt deținute de persoane fizice sau de persoane juridice.
În același timp, diferite tipuri de structuri de cazare – precum pensiuni, vilele, hotelurile sau campingurile – vor continua să functioneze ca și până acum , în baza certificatului de clasificare emis de autoritate competentă, document care atestă respectarea standardelor din industria ospitalității.
În prezent, nu a fost stabilit încă numărul maxim de spații de cazare care vor putea fi operate de persoane fizice în acest sistem. Conform legislației actuale, persoanele fizice pot închiria în regim hotelier până la 7 spații de cazare .
În paralel cu implementarea acestor prevederi, autoritățile lucrează și la digitalizarea fișei de cazare , această urmând să fie completată și raportată electronic prin Sistemul Informatic pentru Turism (SIT) .
Noile reglementări reprezinta un pas important pentru creșterea transparenței și a calității în turismul românesc, dar și pentru combaterea fenomenului cazărilor neautorizate.
În prezent, în România există aproximativ 28.000 de unități de cazare clasificate, însă numărul spațiilor de cazare care funcționează în afara cadrului legal este estimat a fi cel puțin similar.
Existența acestei concurențe neloiale creează dificultăți majore pentru unitățile care respectă legislația și investesc în servicii de calitate, iar turiștii se expun unor riscuri atunci când aleg să se cazeze în spații care nu respectă normele impuse de legislația din industria ospitalității.
Odată cu introducerea numărului unic de identificare și cu digitalizarea raportării turiștilor, platformele de promovare a cazărilor vor fi obligate să listeze doar unitățile care pot demonstra clar statutul lor legal.
Acest lucru va contribui la creșterea transparenței în piață, la reducerea turismului „gri” și la consolidarea unui mediu concurențial corect.
Efecte in piata de profil
Specialistii apreciaza ca aplicarea noilor norme duce la scaderea veniturilor platformelor online, acestea reducandu-si considerabil numarul de clienti, dar poate duce, in egala masura, la cresterea comisioanelor platformelor de rezervari directe, dar si cresterea tarifelor la abonamente practicate de platformele care permit rezervarile direct la proprietatile turistice.
În acest context, 2026 ar putea deveni anul calității în turismul românesc , un moment în care se va accentua cantitatea de servicii turistice autorizate, sigure și conforme cu legislația.
Pana in acest moment, Roturistic.ro este singura platforma care promoveaza doar unitati de cazare legale, afisand datele de identificare ale operatorului economic, precum si tipul de clasificare si numarul certificatului de clasificare al unitatii de cazare.